Urbanist specializat în proiectare și planificare urbană cu un masterat în Management Urban pentru Orașe Competitive în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” - București, Natalia are o experiență relevantă în proiecte de cooperare transnațională și cercetare aplicată pentru dezvoltare urbană durabilă (pe programe precum Horizon Europe, European Urban Initiative și Interreg). În prezent, lucrează ca expert implementare în cadrul Asociației pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului, unde sprijină demersul de dezvoltare armonioasă și integrată a orașelor din vale, oferindu-le asistență pentru proiecte din domeniului urbanismului și al arhitecturii. De asemenea, Natalia este student doctorand în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" (București), unde studiază rolul cooperării intercomunale pentru revitalizarea orașelor monoindustriale, având Valea Jiului ca studiu de caz din România.