Dezvoltarea surselor de energie regenerabilă pentru comunități de energie
Dezvoltarea surselor de energie regenerabilă pentru comunități de energie
Obiectivul apelului constă în sprijinirea acțiunilor privind dezvoltarea de capacități de mici dimensiuni de producție, transport și stocare de energie din surse regenerabile pentru gospodării, în cadrul priorităților 1-6 ale PDDTJ 2021-2027, respectiv atenuarea impactului socio-economic al tranziției la neutralitatea climatică în județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș.
Beneficiari/Parteneri eligibili
- Solicitanți eligibili:
- Unitățile administrativ-teritoriale (UAT), definite conform OUG nr. 57/2019.
- Comunitatea de energie din surse regenerabile ca entitate cu personalitate juridică definită conform OUG nr. 163/2022.
- Parteneri eligibili: UAT/CJ/altă comunitate de energie (în limita administrativă a celor 6 județe) sau ONG din orice județ la nivel național (fără scop lucrativ și care nu obține venituri din exploatarea investiției).
Grup țintă vizat de apelul de proiecte Populația zonelor vizate, în special: persoane direct afectate de procesul de tranziție (disponibilizați), persoane cu competențe neadecvate, tineri sub 29 ani, persoane peste 55 ani, femei, membri ai familiilor monoparentale, minorități etnice, lucrători defavorizați, extrem de defavorizați și lucrători cu handicap.
Aria de implementare a proiectului Teritoriul administrativ al județelor Gorj, Hunedoara (cu excepția ITI Valea Jiului), Dolj, Galați, Prahova, Mureș.
- ITI Valea Jiului: Orașul Uricani, Municipiul Lupeni, Municipiul Vulcan, Orașul Aninoasa, Municipiul Petroșani, Orașul Petrila.
Investiții teritoriale integrate (ITI)
- Apel dedicat investițiilor productive localizate pe teritoriul ITI Valea Jiului.
- Proiectele vor fi rezultatul unui proces de selectare/stabilire a priorității desfășurat cu implicarea structurii de guvernanță responsabilă (Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului).
Ce se finanțează
- Activități eligibile:
- Realizarea capacităților de producție a energiei termice (pompe de căldură, panouri solare termice) și electrice (energie solară).
- Sisteme de stocare a energiei electrice (baterii) - minim 75% din capacitatea netă instalată.
- Fracția de rețea între locul de producție și cel de consum.
- Sisteme de management al energiei (EMS) și automatizări.
- Campanii de informare și asistență privind înființarea/funcționarea comunității.
Valoare minimă/maximă a finanțării
- Valoare minimă eligibilă: 100.000 euro.
- Valoare maximă eligibilă: 20.000.000 euro.
Alocarea financiară și cofinanțarea
- Total UE + BS: 102.822.173 euro.
- Rata de cofinanțare: 98% (85% Fondul pentru Tranziție Justă, 13% Bugetul de Stat), cu o contribuție proprie de minim 2%.
Condiții de eligibilitate
Solicitantul trebuie să dețină drept de proprietate sau alte drepturi reale principale asupra bunurilor imobile.
- Un proiect va cuprinde minim 10 gospodării/locuri de consum.
- Obligativitatea depunerii ATR (Aviz Tehnic de Racordare) pentru fiecare loc de consum.
- Clădirile nu trebuie să fie încadrate în clasa I sau II de risc seismic (pentru clădiri peste 2 niveluri, se anexează raport de expertiză tehnică).
Cheltuieli eligibile/neeligibile
- Eligibile: Costuri directe (amenajări, proiectare, asistență tehnică, investiția de bază: construcții, instalații, montaj, utilaje/echipamente) și costuri indirecte (7% din costurile directe: consultanță pregătire/management proiect, informare și publicitate).
- Neeligibile: Autovehicule (cu excepția celor cu propulsie electrică pentru transport public/elevi), achiziția de dotări/echipamente second-hand, mentenanță, asigurări, combustibili fosili, biomasă.
Criterii de evaluare și selecție
- Apel competitiv, prin sistemul MySMIS2021/SMIS2021+.
- Prag de calitate: minimum 50% din punctajul maxim.
- Selecție în ordinea depunerii cererilor (principiu: „primul venit – primul evaluat”).
Informații despre depunerea proiectelor
- Modalitate: Exclusiv prin sistemul informatic MySMIS 2021/SMIS2021+.
- Data și ora deschiderii: 30.09.2026, ora 17:00.
- Data și ora închiderii: 31.03.2027, ora 17:00.
Alte programe
Finanțare activă - apel Sprijin pentru energie verde accesibilă și mobilitate nepoluantă - Mobilitate verde în ITI Valea Jiului
Sprijin pentru energie verde accesibilă și mobilitate nepoluantă - Mobilitate verde în ITI Valea Jiului Apelul vizează dezvoltarea transportului verde prin achiziția de vehicule nepoluante și de s...


